Guvernul a aprobat reducerea prețului carburanților cu 50 de bani. Când vom alimenta mai ieftin

Guvernul a aprobat reducerea prețului carburanților cu 50 de bani. Când vom alimenta mai ieftin
Publicat: 30/06/2022, 13:57

Executivul a aprobat joi ordonanța de urgență care prevede reducerea prețului carburanților cu 50 de bani.

După decizia guvernului, ministrul Energiei Virgil Popescu a declarat că măsura intră în vigoare din această noapte, dar ar mai putea trece câteva zile până vom vedea prețuri mai mici la pompă.

„S-a aprobat această reducere. 25 de bani vor fi suportați de la bugetul de stat, iar 25 de bani va fi o reducere comercială pe care o vor aplica voluntar lanțurile de benzinării. Ordonanța intră în vigoare în această noapte, iar eu mă aștept ca în perioada imediat următoare să vedem companii care aplică această ordonanță. Să le lăsăm totuși un termen scurt în așa fel încât sistemele fiscale să poată fi actualizate și să poată se reflecte aceste modificări”, a declarat ministrul Energiei.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru a declarat că, dacă benzinarii vor crește prețurile artificial, această majorare va fi încadrată la „acțiuni speculative”.

„În situația în care vor exista creșteri de prețuri acestea vor fi încadrate la acțiuni speculative și vor fi sancționate”, a spus acesta, potrivit Digi24.ro.

Potrivit Ministerului Finanțelor, companiile vor putea deconta cei 25 de bani printr-un „mecanism simplificat”.

„În termen de 15 zile, printr-un ordin al președintelui ANAF se va stabili modelul de declarație pe care vor trebui să o depună. Compensarea se va face cu obligațiile fiscale a acestora, TVA, impozit pe profit, etc. Estimăm că stingerea se va face pe partea de TVA”, a transmis secretarul de stat din ministerul Finanțelor.

Măsura se va aplica în perioada 1 iulie – 30 septembrie.

Cât costă un litru de motorină în Turcia. Un turist român a făcut această poză, într-o benzinărie din Babaeski

Prețul la combustibil a explodat în România, așa că nu e de mirare că oamenii încearcă să vadă ce tarife sunt practicate în alte țări.

Un turist român a fotografiat lista de prețuri dintr-o benzinărie din Turcia.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
"E vie? E vie?" Momentul în care jandarmii o găsesc pe Raisa moartă, în râpă....
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocul pe care o străină de pe TikTok l-a avut când a aflat din ce...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
S-a decis interdicție totală în România. Nimeni nu mai are voie din 9 iunie, ora...
Urmează o vară de coșmar. Pregătiri pentru ce e mai rău
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
"Era o fată nevinovată". Ipoteza polițiștilor în cazul fetiței de doi ani din Dolj găsită...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Roxelana, sclava prizonieră care a devenit soția lui Suleiman I. Kösem Sultan, femeia cu cel...
×